• Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
  • +373 22 237525

La inaugurarea solemnă a noului an de studii 2015-2016, am deosebita onoare să adresez colegilor din sectorul educațional cordiale urări de bine și de sănătate, mare voință și curaj, tărie și înțelepciune pe traseul complex al reformării calitative a învățământului din țară.

 

Incontestabil, rar cad în drum, fie acesta și hopuros, cei care știu și-și doresc să înainteze în siguranță, sub pavăza dreptății și adevărurilor ce insuflă energie cugetului creator.

Orice decizie sau revendicare a sindicaliștilor din sfera învățământului adoptată de comun, în ciuda incertitudinilor și bulversărilor din societate, a schimbării la față a partenerilor sociali, conduce la creșterea imaginii și potențialului Sindicatului de breaslă, cât și a fiecărui membru al acestuia.

Să dăm dovadă și pe viitor de note excelente la lecția de bune practici sindicale axate pe coeziune și consecvență, întru materializarea cauzei noastre supreme – asigurarea unui trai demn și a condiției socio-economice și profesionale în spiritul idealurilor europene pentru angajații din sfera educațională a țării!

În numele Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei,

Dumitru IVANOV,

Președinte