• Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
  • +373 22 237525

La 5 octombrie, curent, de Ziua Lucrătorului din Învățământ, într-un cadru simbolic și solemn, a avut loc semnarea noii Convenții colective, nivel de ramură, pentru anii 2021 – 2025, de către Părțile implicate în negocieri: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în persoana ministrului, Igor Șarov și Federația Sindicală a Educației și Științei, în persoana președintelui, Ghenadie Donos.

Semnarea Convenției a încununat o perioadă de discuții, tratative, dezbateri în cadrul Comisiei bipartite de consultări și negocieri colective la nivel de ramură, pe marginea proiectului acesteia, propus de FSEȘ.

Varianta de consens, la care s-a ajuns în rezultatul eforturilor comune ale membrilor Comisiei,  prevede un șir de reglementări suplimentare la raporturile de muncă față de cele prevăzute în Codul Muncii, Codul Educației și legislației în vigoare: îmbunătățirea condițiilor de muncă și salarizare a cadrelor didactice; majorarea perioadei de concediu pentru unele categorii de angajați din ramură, concedii suplimentare pentru unele situații concrete, facilități suplimentare pentru cei ce activează în condiții nefavorabile și altele.

În timpul întrunirii, Ministrul Igor Șarov a subliniat importanța cooperării dintre MECC și FSEȘ, astfel încât măsurile întreprinse pentru redresarea situației din domeniul educației să fie resimțite de către beneficiari: „Obiectivul nostru al tuturor este elaborarea unor politici asumate care să asigure angajații din sistemul educațional cu cele mai bune condiții de muncă și salarii. Avem nevoie în permanență și de un dialog deschis şi constructiv pentru a îmbunătăți de fiecare dată când va fi necesar actualul cadru normativ”.

La rândul său, președintele FSEȘ, Ghenadie Donos, a remarcat colaborarea eficientă cu echipa MECC, și-a exprimat satisfacția pentru rezultatele obținute de către grupul comun de lucru care a lucrat asupra Convenției Colective, lansând doleanța permanentizării dialogului în ceea ce privește condițiile de muncă și remunerare a angajaților din sistem.

La final, părțile au convenit să continue dialogul și să conlucreze în identificarea soluțiilor pentru redresarea situației din sistemul educațional.