
- Luni, 04 August 2025
Stimați colegi,
Dragi frați de breaslă din România,
În numele cadrelor didactice și al tuturor membrilor de sindicat din învățământul public din Republica Moldova, Vă adresăm această scrisoare ca semn de solidaritate sinceră și susținere fermă față de acțiunile de protest pe care le desfășurați în aceste zile, pentru apărarea drepturilor voastre legitime și a demnității profesiei de dascăl.
Urmărim cu îngrijorare și cu o profundă empatie modul în care sistemul educațional din România este pus sub presiune de propuneri legislative ce riscă să submineze fundamentele unei educații de calitate: creșterea normei didactice, scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora, mărirea numărului de elevi în clase, comasarea a sute de unități de învățământ, lipsa finanțării corespunzătoare din învățământul superior și subfinanțarea instituțiilor de cercetare și a bibliotecilor centrale universitare. Aceste măsuri nu sunt doar tehnice sau administrative – ele ating direct viața profesională și personală a zecilor de mii de dascăli dedicați, care își pun zilnic în slujba școlii priceperea, răbdarea și sufletul.
Asemenea provocări ne sunt bine cunoscute și nouă, în Republica Moldova. Știm ce înseamnă să lupți pentru salarii decente, pentru respect instituțional și pentru condiții demne de muncă. Știm ce înseamnă să ți se ceară performanță fără resurse, să ți se vorbească despre reforme fără consultare și să fii nevoit să compensezi, din sacrificiul propriu, lipsa de viziune a celor de la putere.
Tocmai de aceea, considerăm protestele voastre nu doar firești, ci esențiale. Ele exprimă o rezistență sănătoasă, democratică și matură față de o politică ce riscă să transforme educația într-o zonă de austeritate permanentă.
Lumea nu poate fi schimbată fără profesori, iar profesorii nu pot construi viitorul dacă sunt tratați ca o povară bugetară.
Prin această scrisoare, ne exprimăm solidaritatea deplină cu revendicările voastre referitor la eliminarea măsurilor fiscal-bugetare cu impact major asupra educației și susținem cauza sindicală pe care o apărați cu demnitate și curaj.
Vă încurajăm să rămâneți uniți, să vorbiți cu o singură voce și să cereți respectul pe care profesia noastră îl merită. Educația are nevoie să fiți puternici și uniți!
Sindicatele nu sunt o piedică în calea reformei, ci gardienii dreptății sociale și ai echilibrului în politici publice. Fără profesori respectați, nu poate exista o societate educată. Suntem alături de voi!
Chișinău, 02 august 2025
Cu respect, admirație și solidaritate sindicală,
În numele tuturor membrilor de sindicat ai Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova,
Ghenadie Donos, Președinte